Ion Theodorescu-Sion

Viața

Se naște la 2 ianuarie 1882, la Ianca, în Brăila. Studiază la Școala Națională de Arte Frumoase din București (1897–1903) cu G. D. Mirea, Ipolit Strâmbu și Ion Georgescu și adună douăsprezece mențiuni și nouă medalii. Cu o bursă de la Ministerul de Război urmează École des Beaux-Arts din Paris (1904–1907), la Jean-Paul Laurens și Luc-Olivier Merson; și aici, și acasă, îi are colegi pe Jean Al. Steriadi și Camil Ressu.

Crez De stânga Student rebel, format de idei socialiste, e lăsat fără sprijin de patronii lui conservatori. Publică desene satirice în „Furnica” și în „Nea Ghiță și Zavera” (1908–1911), iar în 1910 ilustrează „Viața socială” și „Facla”, revistele lui N. D. Cocea.

După Paris își arde toate lucrurile, în afară de un exemplar din „Les Fleurs du mal”, și pleacă în Algeria. Pictează portrete, peisaje și compoziții monumentale cu viața satului; e printre primii care descoperă Balcicul, alături de Iosif Iser și Alexandru Satmary. Pentru Palatul Regal, azi sediul MNAR, face patru panouri decorative în holul din fața Sălii Tronului.

Războiul Combatant E mobilizat în războiul balcanic, în Bulgaria, iar în 1916 luptă ca locotenent pe frontul din Dobrogea, la Cernavodă și Brăila; pentru aceste lupte primește în 1919 „Virtutea militară”. Servește apoi ca ofițer în bateria antiaeriană de la Hlincea, lângă Iași.

Războiul Pictor de front În iunie 1917 e atașat Marelui Cartier General ca pictor de război, în grupul celor 35 de artiști mobilizați pe front, alături de Emil Damian; în 1918 expune la Iași, cu artiștii mobilizați.

Politic / carieră Profesor În jurul anului 1914 e cooptat ca profesor la Școala Națională de Arte Frumoase; Lola Schmierer Roth îi e elevă. În 1930 deschide o „Academie de pictură”, unde predă gratuit timp de doi ani.

Politic / carieră În funcție În 1926 e ales inspector general al artelor. Cofondator, în 1921, cu Camil Ressu și Arthur Verona, al primului sindicat al artiștilor din România, intră în 1922 în comitetul Sindicatului Artelor Frumoase și e vicepreședinte al juriilor Salonului Oficial între 1932 și 1939.

Politic / carieră Decorat Primește „Coroana României” în grad de ofițer și „Bene Merenti” clasa I (1923), „Palmele academice” ale guvernului francez și medalia „Victoria” (1925), apoi „Coroana României” în grad de comandor (1926).

Renume Cunoscut Ia marele premiu la Barcelona (1929) și diploma de onoare la Paris (1937), unde expune opt panouri despre începuturile poporului român. În anii ’20 se apropie de „Gândirea”, iar Ion Vinea și Marcel Iancu îi contestă autenticitatea; Erwin Kessler îi va numi opera „un modernism românesc reacționar”. În ultimii ani simpatizează cu regele Carol al II-lea. Moare la 31 martie 1939, la București; e îngropat la Bellu, într-o criptă proiectată de Cornel Medrea. MNAR îi organizează o retrospectivă în 1971.