fișa 037 / 106 · inv. 64741/8718

Costin Ioanid

1914 – 1993

n. 19 octombrie 1914, București
d. 1993, București

pictor, pictor de biserici, profesor

Costin Ioanid, Autoportret, sec. XX
Autoportret, sec. XX · ulei pe carton, 61 × 46,5 cm
MNAR, inv. 64741/8718 · semnat dreapta jos, cu gri, cu monograma „CI” · restaurat în 2014

Tabloul

Ceasul vieții Zori Autoportretul e semnat cu monograma „CI”, dar nedatat; muzeul îl pune doar în secolul XX. Pictorul, tânăr, cu părul des, stă la șevalet și privește în altă parte: are vreo 28–38 de ani, deci tabloul e probabil din anii ’40, din primii lui ani de pictor, în zorii unei vieți de aproape 80 de ani.

Viața

Se naște la 19 octombrie 1914, la București, nepotul pictorului de biserici Gheorghe Ioanid, într-o familie cu cinci generații de pictori; sora lui, Lucia Ioanid, e graficiană. Între 1934 și 1939 urmează Academia de Belle Arte din București, în atelierul lui Francisc Șirato, și, în paralel, Dreptul.

Politic / carieră Profesor După ce e conservator la Muzeul Toma Stelian (1947–1949), predă la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde conduce catedra de artă monumentală. În anii 1970–1975 decorează, cu profesoara Simona Vasiliu Chintilă, clădiri din Medgidia cu lucrările de licență ale studenților lor.

Politic / carieră În funcție La Institutul „Nicolae Grigorescu” ajunge decan, apoi rector, până în 1972.

Din 1959 urmează cursurile de artă religioasă de la Ciorogârla și studii de restaurare la Institutul Teologic; între 1960 și 1990 face parte din Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei, iar în 1987 primește autorizația de a restaura pictura veche a monumentelor istorice. Pictează biserici la Mărcești, la Bogata Olteană și, la București, Mavrogheni (1972), Ceauș și Sf. Nicolae (1973), cu ecouri din arta populară.

Renume Uitat Frescele lui din biserica Sf. Îngeri, capela militară din Constanța — peste 1000 m², lucrate în 1959–1961 cu sora lui —, pe care le socotea prima lui pictură religioasă „personală”, sunt distruse în 2005–2006 de un nou paroh, care nu le găsește destul de frumoase. Istoricul de artă Eduard Andrei numește distrugerea „absurdă”. Moare la București, în 1993.

Repere

De grup: Salonul Oficial 1945, 1947 · Tinerimea Artistică 1947 · expozițiile regionale și anuale de stat 1950–1980

Ceasul vieții

  1. zori 1934 Belle Arte
  2. zori ~1942–1952 acest autoportret
  3. zori 1947 Muzeul Toma Stelian
  4. amiază 1959 Sf. Îngeri, Constanța
  5. amurg 1972 Mavrogheni
  6. amurg 1987 restaurator

Legături cu alți autori din colecție

Surse

  1. Dicționarul artiștilor din spațiul românesc 1700–1920, vol. I (A–L), Editura ACS, 2019, p. 558
  2. MNAR, fișa inv. 64741/8718: ulei pe carton, 0,610 × 0,465 m; semnat cu monograma „CI”, nedatat
  3. E. Andrei, SCIA.AP, 2016 (scia.ap.istoria-artei.ro) · zf.ro: Dinastia Ioanid (1839–1993)
  4. vatra-mcp.ro: Costin Ioanid, pictor · Lucia Ioanid, pictor

Textul gri: fapte cu o singură sursă.

Notele biografice sunt compilate dintr-o selecție variată de surse și reprelucrate cu ajutorul unui algoritm, pentru instalația „Ești ceea ce mănânci · Autoportret”. Din motive organizatorice și din cauza limitelor procesului, ele pot conține inexactități: scopul lor este artistic, nu istoriografic.