fișa 038 / 106 · inv. 1464/1464
Gheorghe Ioanid
1838 – 1921
n. 11 mai 1838, Varna, Bulgaria
d. 7 ianuarie 1921, București
pictor, pictor de biserici

MNAR, inv. 1464/1464 · nesemnat, nedatat
Tabloul
Ceasul vieții Zori Un autoportret mic, pe lemn, nesemnat și nedatat; muzeul îl pune doar în secolul XIX. Barba e încă neagră, fără fire albe, iar pictura are rigoarea academică a școlii lui Aman: pictorul are probabil 28–38 de ani, la sfârșitul anilor ’60 sau la începutul anilor ’70, în zorii unei vieți de 82 de ani. Ne privește drept în ochi.
Viața
Se naște la 11 mai 1838, la Varna, fiul zugravului de biserici Ioan Hagi, și rămâne multă vreme supus otoman. Studiază la Politehnica Regală din Atena și urmează cursuri libere de sculptură și gravură (1856–1860), apoi Școala Națională de Arte Frumoase din București, cu Theodor Aman. Călătorește în Germania, Rusia și Austria în 1861–1862.
În 1862 se stabilește la București, cu atelierul pe Calea Moșilor, unde lucrează cu fiii lui, Pantelimon și Ionel. E elevul preferat al lui Gheorghe Tattarescu, care îl ia la aproape toate bisericile lui; la Sf. Ilie din Craiova, pictată odinioară de Constantin Lecca, ajunge să-i ia maestrului locul în contract. Pictează peste zece biserici în București — Capra, Mătăsari, Schitu Măgureanu, Dobroteasa, Iancu Vechi — și altele în țară, peste patruzeci cu totul, plus o capelă la Grivița, în Bulgaria.
Între 1868 și 1885 zugrăvește cavoul mitropolitului Nifon de la Cernica, iar în 1896 face un portret foarte bun al actorului Matei Millo pentru Teatrul Național. În panoul „Atelierul” (1900), făcut după tabloul cu același nume al lui Aman, se pictează din spate, cu doi elevi și un câine adormit între palete. Cu fiii lui deschide în casa din Calea Șerban Vodă o societate de carte și o casă de citire, „I. L. Caragiale”, care funcționează până în 1907.
Renume Obscur Paralizat în 1906, modelează cu mâna stângă sculpturi și medalioane în plastilină. Moare la București, la 7 ianuarie 1921. George Oprescu socotește că niciunul dintre elevii lui Tattarescu nu s-a ridicat la nivelul maestrului; singurul studiu despre familia Ioanid îl scrie Raoul Sorban, în 1964. Lucrările lui sunt în MNAR, la Muzeul Municipiului București, la Muzeul Teatrului Național și în muzeele din Craiova, Vaslui și Constanța.
Repere
De grup: Expoziția Artiștilor în viață 1872–1895 · Cercul Artistic 1890–1898 · Expoziția Generală Română 1906 · Salonul Oficial 1912 · retrospectiva din 1927, postum
Ceasul vieții
- zori 1856 Atena
- zori 1862 atelier la București
- zori 1868 cavoul lui Nifon
- zori ~1866–1876 acest autoportret
- amurg 1900 „Atelierul”
- amurg 1906 paralizat
Legături cu alți autori din colecție
- 037 Costin Ioanid nepotul lui, pictor de biserici
- 089 Gheorghe Tattarescu maestrul lui; îi ia locul la Sf. Ilie, Craiova
- 002 Theodor Aman profesorul lui; „Atelierul”, după Aman
- 042 Constantin Lecca repictează biserica lui Lecca din Craiova
Surse
- Dicționarul artiștilor din spațiul românesc 1700–1920, vol. I (A–L), Editura ACS, 2019, p. 559
- MNAR, fișa inv. 1464/1464: ulei pe lemn, 0,360 × 0,290 m; nesemnat, nedatat
- ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ioanide
- zf.ro, Ziarul de duminică: Dinastia Ioanid (1839–1993)
Textul gri: fapte cu o singură sursă.
Notele biografice sunt compilate dintr-o selecție variată de surse și reprelucrate cu ajutorul unui algoritm, pentru instalația „Ești ceea ce mănânci · Autoportret”. Din motive organizatorice și din cauza limitelor procesului, ele pot conține inexactități: scopul lor este artistic, nu istoriografic.